Procesul prin care intraţi în posesia tâmplăriei ar trebui să includă următorii paşi: măsurători făcute de o persoană competentă, oferta de tâmplărie, contractul, execuţia, transportul, demontarea vechii tâmplării (în cazul in care aceasta există) şi montarea noii tâmplării termoizolante. Aveţi grijă ca toate aceste etape să fie incluse în preţul propus de către vânzător.
Orice fereastră trebuie să includă profile, feronerie, geam, precum şi accesorii în funcţie de specificaţiile dumneavoastră (pervaze, rulouri şi plase impotriva insectelor). Aveţi grijă să verificaţi calitatea fiecăreia din aceste componente prin întrebări adresate vânzătorului.
Profilul obligatoriu să existe în orice fereastră este rama, numită şi toc. În cazul deschiderilor mobile, pe langă toc apare şi aripa de fereastră numită şi anta sau canat. Două ochiuri adiacente care se deschid (numite uzual dublucanat) sunt unite printr-un profil special numit inversor sau stulp.
Traversele verticale sau orizontale care separă ochiurile de geam sunt cunoscute sub numele de montant sau teu. În cazul în care ramele trebuie să cuprindă un unghi, se foloseşte un profil de schimbare de unghi. Două rame de PVC adiacente trebuiesc cuplate printr-un profil de cuplare tip H în cazul în care sunt de mici dimensiuni, iar în cazul în care dimensiunile sunt destul de ample se foloseşte un profil de cuplare şi preluare a dilataţiei
Geamul termopan se codifică printr-un şir de forma „6-14-4” cu explicaţia că foaia exterioară ar avea 6 mm grosime, bagheta interioară de aluminiu 14 mm, iar foaia de sticlă interioară are 4 mm grosime. Geamul simplu se numeste clar, putând exista şi varianta LowE, LowE cu argon, colorat în masă sau reflexiv nuantă bronz, gri sau albastru.